Giorgiana Corina Cristea - psiholog Bucuresti

Giorgiana Corina Cristea - psiholog Bucuresti


 

Cabinet psihoterapie si psihologie

Cand 1+1= o relatie

2013-12-24

 
Eric Berne spune ca prima tranzactie dintre doi oameni poarta in ea germenele relatiei viitoare. Asa cum decurg primele minute, asa va decurge relatia pe viitor.

Am acum in minte cuvintele unei prietene care spunea ca din ceva inceput bine poti sa mai repari atunci cand relatia scartaie insa din ceva inceput cu stangul, nu mai ai ce repara. Atunci survine ruptura.

Survine ruptura, trece perioada in care ne plangi pierderea si o iei de la capat, sperand ca poate data viitoare va fi altfel.

Cu toate acestea, se intampla deseori sa repeti aceleasi greseli, sa faci aceiasi pasi in noile relatii, ca si cum nu poti invata din trecut, repetand la nesfarsit un tipar eronat.

Tiparul poate spune: "pentru a primi afectiune trebuie sa te comporti ca o alta persoana".

"Nu ai voie sa te simti bine intr-o relatie, cauta un partener care nu stie cum sa te faca fericit/a."

"Cauta un partener care te va dezamagi."

"Cauta un partener care cu scopul aparent de a-ti face bine te raneste si mai tare."

"Drumul spre iad este pavat cu bune intentii" capata acum un nou inteles - ruptura in cuplu survine in urma "stradaniilor din greu" de a face lucrurile sa mearga.

"Incearca din greu ca sa faci lucrurile sa mearga" se traduce aici: refuza-ti dreptul de a fi apropiat, anticipeaza presupusele dorinte ale celuilalt si vino in intampinarea lor chiar daca acest lucru inseamna sa-ti sacrifici propriile nevoi si dorinte; minte-te frumos.

Suferinta ramasa in relatia anterioara, lucrurile nespuse si conflictele mocnite tind sa te urmareasca in relatiile viitoare.

Ce ar fi de facut?

Cele 10 porunci ale unei relatii de cuplu ar fi:

 - fii tu insuti inainte, in timpul si dupa;
 - spune lucrurilor pe nume, adica fii asertiv;
 - nu face rau in numele binelui celuilalt;
 - nu gandi in locul celuilalt;
 - primeste si da in schimb cam tot atat si putin mai mult;
 - asculta-l pe celalalt;
 - nu pretinde celuilalt sa se schimbe, nu controla si nu te lasa controlat;
 - investeste timp in relatie;
 - lasa spatiu celuilalt de a fi cu el insusi si cu ceilalti;
 si nu in ultimul rand...


 - Mananca, Roaga-te si Iubeste! (ca in filmul cu acelasi nume)



Giorgiana Corina Cristea
Psihoterapeut


Vezi toate articolele

Contact

Telefon: 0721338153

E-mail: psiholog.cristea@yahoo.com sau office@psihologos.ro

Adresa: Str. Schitu Magureanu 27-33 sc B et 1 ap 55, interfon 55, sect 1 Bucuresti intrare prin str. Grigore Cobalcescu, vis-a-vis Hotel Trianon